Comunicat de presa despre lupta antipiraterie

01/10/2018

Autoritățile române și Business Software Alliance luptă împotriva pirateriei software

Lupta pentru prevenirea și combaterea pirateriei software rămâne în continuare o prioritate pentru autoritățile române. În parteneriat cu Business Software Alliance, pe parcursul ultimelor șase luni, unitățile centrale și teritoriale ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și Inspectoratul General al Poliției Române au continuat ampla campanie de combatere a deținerii, utilizării și comercializării de programe de calculator fără licență.

Monica Pop, Procuror șef al Serviciului pentru coordonarea activitații Ministerului Public în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală: „Eforturile întreprinse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca organism central de coordonare, specializarea procurorilor, schimbul de informații și colaborarea cu reprezentanții titularilor de drepturi, în direcția combaterii acestei forme de infracționalitate, constituie premisele unor acțiuni eficiente ale autorităților, constatându-se o creștere a calității urmăririi penale desfășurate în domeniul pirateriei software. Evidența operativă a acestor cauze și existența unei metodologii de investigare pentru aceste infracțiuni sunt instrumente care sprijină activitatea organelor de aplicare a legii în eforturile de reducere a ratei pirateriei în România. Cu titlu de exemplu, și ca o premieră în acest domeniu, putem menționa recenta trimitere în judecată a unei persoane juridice sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instalare de programe de calculator, fără drept, pe sisteme de calcul, prejudiciul estimat fiind de cca. 80.000 Euro.”

Sub coordonarea procurorilor, echipe ale Inspectoratelor de Poliție din aproape toate județele țării, atât la nivel local, cât și la nivel central, au întreprins investigații complexe cu privire la activitatea unor persoane fizice și juridice, în ceea ce privește utilizarea de programe pentru calculator fără licență și distribuirea de software pirat.

Astfel, în perioada septembrie 2008 – martie 2009, au avut loc mai mult de 280 de verificări la societăți comerciale care utilizau programe pentru calculator fără licență și peste 45 de controale în cazuri de distribuire de software pirat. În timpul acestor verificări, polițiștii a ridicat mai mult de 13.000 de discuri optice care prezintă caracteristicile unor produse pirat.

Comisar șef Dan BUCUR, Directorul Direcției de Investigarea Fraudelor, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române: „Prevenirea și combaterea pirateriei software constituie una din prioritățile poliției de investigare a fraudelor și s-a aflat în permanență în atenția conducerii Poliției Române, dar și a mass-media, precum și a societății civile. Prin prejudiciile pe care le cauzează, prin atingerea adusă drepturilor de autor și prin frecvența cu care se comite, acest fenomen constituie un real pericol social și este o bază de pornire către formele organizate de criminalitate și de conectare la criminalitatea transfrontalieră.

În acest domeniu, cooperarea între instituțiile statului pe de o parte și a acestora cu reprezentanții titularilor de drepturi pe de altă parte, constituie nu numai o necesitate, dar și cheia unei acțiuni de contracarare eficientă.

Utilizarea unor mijloace tehnice de vârf, a unor cunoștințe extrem de specializate, rapiditatea dezvoltării și a înnoirii în domeniu, impun organelor abilitate să combată acest gen de infracționalitate, o adaptare permanentă și însușirea unor deprinderi de înalt nivel.

De asemenea, acțiunea noastră nu va fi de succes, fără o informare eficientă și măsuri de educare a publicului, a consumatorilor, care la rândul lor trebuie să fie atrași la prevenirea acestor activități ilegale

Autoritățile care asigură aplicarea legii și-au concentrat atenția asupra unor companii mai importante de pe piața românească, verificând dacă societățile comerciale de mărime medie sau chiar mare, cu locații multiple în diverse zone ale țării, își desfășoară activitatea utilizând software licențiat. Ca urmare, au rezultat o serie de cazuri de amploare, dintre care amintim:

HQ LEVEL nu incurajeaza pirateria software și SPAM-ul pe serverele sale de hosting. Oferim soluții profesionale de hosting, administrare web și webdesign. Detalii…

  • Cooperare interjudețeană – Cluj, Bihor

Recent, o societate având ca obiect de activitate prelucrare de date și administrare pagini web, care avea sediul în Oradea și punct de lucru în Cluj-Napoca, a fost verificată de către polițiștii din cadrul IPJ Bihor și IPJ Cluj, coordonați de procurori din cadrul parchetelor locale.

Au fost verificate mai mult de 250 de computere.

Autoritățile au descoperit pe o parte dintre acestea programe pentru calculator aparținând unui membru al BSA, în valoare totală de peste 40.000

EURO, pentru care reprezentanții companiei în cauză nu au putut prezenta licențe valabile. După verificare, compania a achiziționat licențele necesare, urmând a achita titularlui de drepturi și despăgubiri, corespunzător daunelor cauzate.

  • Acțiune coordonată în mai multe județe

Un grup de societăți specializate în tipografie au fost verificate de specialiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, IPJ Sibiu, IPJ Dolj, IPJ Timiș, IPJ Constanța, IPJ Arad și IPJ Cluj, coordonați de procurori din cadrul parchetelor locale.

Au fost verificate mai mult de 80 de computere, în 8 locații diferite.

Autoritățile au descoperit pe o parte dintre acestea programe pentru calculator aparținând membrilor BSA, în valoare totală de peste 60.000 EURO, pentru care reprezentanții societăților în cauză nu au putut prezenta licențe valabile.

  • Grup de firme specializate în construcții – verificat în mai multe județe

Un grup de societăți specializate în construcții a fost controlat în București, Ilfov, Galați și Constanța, de cătrepolițiștii din cadrul IPJ Galați, DGPMB, IPJ Ilfov și IPJ Constanța, coordonați de parchetele de pe lângă tribunalele locale. Au fost verificate calculatoarele companiilor, pe care au fost descoperite programe aparținând membrilor BSA, în valoare de peste 60.000 EURO, pentru care reprezentanții grupului nu au putut prezenta licențe valabile.

Din legislație…

Conform legislației în vigoare, aceste activități reprezintă infracțiunea de reproducere neautorizată de programe pentru calculator, pentru care legislația prevede pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 4 ani sau amenda penală – pentru persoanele fizice implicate.

În plus, conform noilor reglementări, în vigoare din octombrie 2006, societățile comerciale răspund penal, pedepsele fiind amenda penală de la 2.500 RON la 2.000.000 RON, la care se pot adăuga una sau mai multe pedepse complementare (dizolvarea societății, suspendarea totală sau parțială a activității,

închiderea unor puncte de lucru, interdicția temporară de a mai participa la proceduri de achiziții publice, difuzarea hotărârii de condamnare).

În afara răspunderii penale, persoanele fizice și juridice răspund civil, fiind obligate să plătească despăgubiri titularilor drepturilor de autor încălcate.

Au existat și o serie de cazuri de succes vizând distribuitori de programe pentru calculator pre-instalate, fără licență, pe calculatoarele vândute unor clienți sau distribuitori de discuri optice cu software piratat.

HQ LEVEL nu incurajeaza pirateria software și SPAM-ul pe serverele sale de hosting. Oferim soluții profesionale de hosting, administrare web și webdesign. Detalii…

  • Cooperare interjudețeană – București, Cluj, Iași

O rețea națională de vânzare de produse IT&C a fost verificată de trei ori în ultimele șase luni – de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, acționând sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, la un magazin din București, cartierul Colentina, pe 9 septembrie 2008, de către Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, coordonat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, la magazinul din Cluj, în data de 10 decembrie 2008 și de către Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, coordonat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, care a investigat la data de 16 martie 2009 activitatea din Iași a aceleiași rețele de vânzare produse IT&C.

În cadrul controalelor, au fost depistați angajați ai societății comerciale implicați în activități de pre-instalare de software nelicențiat, aparținând unui membru BSA pe calculatoarele vândute unor clienți ai magazinului. De asemenea, au fost descoperite inclusiv discuri optice piratate cu programe pentru calculator. Membrul BSA ale cărui drepturi de autor au fost încălcate a depus deja sau urmează să depună plângeri și cereri de despăgubiri în aceste cazuri.

  • Alte cazuri

În ultimele șase luni, în afară de cazul mai sus prezentat, au fost investigate alte trei cazuri de hard-disk loading (cazuri de magazine de calculatoare care vând PC-uri

cu software nelicențiat pre-instalat), iar la data de 28 ianuarie 2009, administratorul unei companii din Timișoara care a distribuit calculatoare cu software pre-instalat fără licență a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Despăgubirile solicitate de titularii drepturilor de autor încălcate, în valoare de peste 9.000 EURO, au fost de asemenea acordate de Tribunalul Timiș

Din legislație…

Conform legislației în vigoare, aceste activități reprezintă infracțiunea de distribuire de mărfuri pirat, în varianta agravantă, pentru care se riscă pedeapsa cu închisoarea de până la 12 ani.

În plus, conform noilor reglementări, în vigoare din octombrie 2006, societățile comerciale răspund penal, pedepsele complementare (dizolvarea societății, suspendarea totală sau parțială a activității, închiderea unor puncte de lucru, interdicția temporară de a mai participa la proceduri de achiziții publice, difuzarea hotărârii de condamnare). fiind amenda penală de la 2.500 RON la 2.000.000 RON, la care se pot adăuga una sau mai multe pedepse complementare (dizolvarea societății, suspendarea totală sau parțială a activității, închiderea unor puncte de lucru, interdicția temporară de a mai participa la proceduri de achiziții publice, difuzarea hotărârii de condamnare).

În afara răspunderii penale, persoanele fizice și juridice răspund civil, trebuind să plătească despăgubiri titularilor drepturilor de autor încălcate.

Condamnări în cazuri de utilizare neautorizată de programe pentru calculator și distribuire de software pirat

HQ LEVEL nu incurajeaza pirateria software și SPAM-ul pe serverele sale de hosting. Oferim soluții profesionale de hosting, administrare web și webdesign. Detalii…

În perioada septembrie 2008 – februarie 2009, au fost pronunțate 14 hotărâri penale de condamnare de către instanțele din România, stabilindu-se vinovăția persoanelor care au încălcat drepturile de autor asupra programelor pentru calculator, sancționarea lor și obligarea la plata de despăgubiri civile față de titularii drepturilor de autor.

Un grup organizat de trei persoane implicate în distribuire de mărfuri pirat în Timișoara au fost condamnate de către Tribunalul Timiș în martie 2009. Membrii grupului au primit pedepse de 3 ani închisoare, respectiv 2 ani și 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, instanța obligându-i, în solidar cu societatea comercială prin care-și desfășurau activitatea, la plata de despăgubiri civile către membri BSA în valoare de peste 15.000 EURO.

Soluții similare au fost pronunțate în 2008-2009 de instanțele din Timiș, Tulcea, Sibiu, Galați, Maramureș, Alba, Cluj, Brăila, București, Caraș-Severin, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Constanța, Mehedinți, Iași, Mureș, Prahova, Dâmbovița, Sălaj etc.

Date de contact:

  • Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Serviciul pentru coordonarea activității Ministerului Public în domeniul Dreptului Proprietății Intelectuale – telefon: 021.319.38.09
  • Inspectoratul General al Poliției Române – Serviciul Comunicare Publică – 021.316.66.65, email : presa@politiaromana.ro
  • Pentru mai multe informații privind activitățile BSA, vă rugăm să sunați la BSA Infoline – tel.: 021.311.16.28 sau trimiteți un e-mail la BSARomania@bsa.org.

Despre BSA

Business Software Alliance (www.bsa.org) este principala organizație dedicată promovării unui univers digital sigur și legal. BSA este vocea industriei mondiale de software comercial și a partenerilor săi din industria hardware în relația cu autoritățile guvernamentale și pe piața internațională. Membrii săi reprezintă una dintre industriile cu cea mai rapidă dezvoltare din lume. Programele BSA sprijină inovația tehnologică prin campanii educaționale și inițiative publice care promovează protejarea drepturilor de autor, securitatea informatică, comerțul electronic. Printre membrii BSA la nivel mondial se numără Adobe, Altium, Apple, Autodesk, Bentley Systems, CNC, Corel, CyberLink, Dassault Systèmes SolidWorks Corporation, Embarcadero, Famatech, Microsoft, Mindjet, Quark, Siemens, Symantec, Tekla, Tele Atlas și The MathWorks. Următoarele companii sunt partenere BSA în promovarea software-ului legal în România: Bitdefender, GeCAD, Graphisoft, Kepler-Rominfo, Romsymdata, Softwin.

Despre Servicul pentru coordonarea activității Ministerului Public în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală

Servicul pentru coordonarea activității Ministerului Public în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală este structura specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție, cu atribuții în combaterea infracțiunilor DPI și de coordonare atât la nivel central cât și local a procurorilor anume

desemnați cu instrumentarea acestui tip de cauze, precum și a tuturor instituțiilor implicate în prevenirea și combaterea pirateriei și contrafacerii.

Despre Serviciul Proprietate Intelectuală și Fraude Vamale din cadrul Poliției Române

Serviciul Proprietate Intelectuală și Fraude Vamale face parte din Direcția de Investigare a Fraudelor și are în componență ofițeri de poliție cu atribuții în prevenirea și combaterea infracțiunilor în legătură cu drepturile de proprietate intelectuală. Totodată, la nivel teritorial în cadrul Serviciile de Investigare a Fraudelor există ofițeri de poliție cu competență exclusivă în instrumentarea infracțiunilor la regimul DPI.

HQ LEVEL nu incurajeaza pirateria software și SPAM-ul pe serverele sale de hosting. Oferim soluții profesionale de hosting, administrare web și webdesign. Detalii…

Suntem aici. Contacteaza-ne.

Ne puteti gasi la sediile noastre din Timișoara și București, sau ne puteti contacta pe e-mail sau telefonic.
Timișoara
Sf. Ap. Petru și Pavel nr. 29/C

Lu-VI 8:00-17:00


București
Barlea nr.5-13, Sector 5

Lu-VI 8:00-17:00
Servicii IT
Servicii HVAC
Imagine HQ LEVEL Business Services

Copyright © 2026 HQ LEVEL Business Services

Grupul HQ LEVEL

Site-urile noastre specializate pe zone și servicii

Scrie-ne pe WhatsApp 0740 227 701
Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Politica de confidențialitate și Termenii Google.