Comunicat de presa despre lupta antipiraterie

01/10/2018

Autorităţile române şi Business Software Alliance luptă împotriva pirateriei software

Lupta pentru prevenirea şi combaterea pirateriei software rămâne în continuare o prioritate pentru autorităţile române. În parteneriat cu Business Software Alliance, pe parcursul ultimelor şase luni, unităţile centrale şi teritoriale ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie şi Inspectoratul General al Poliţiei Române au continuat ampla campanie de combatere a deţinerii, utilizării şi comercializării de programe de calculator fără licenţă.

Monica Pop, Procuror şef al Serviciului pentru coordonarea activitaţii Ministerului Public în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală: „Eforturile întreprinse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca organism central de coordonare, specializarea procurorilor, schimbul de informaţii şi colaborarea cu reprezentanţii titularilor de drepturi, în direcţia combaterii acestei forme de infracţionalitate, constituie premisele unor acţiuni eficiente ale autorităţilor, constatându-se o creştere a calităţii urmăririi penale desfăşurate în domeniul pirateriei software. Evidenţa operativă a acestor cauze şi existenţa unei metodologii de investigare pentru aceste infracţiuni sunt instrumente care sprijină activitatea organelor de aplicare a legii în eforturile de reducere a ratei pirateriei în România. Cu titlu de exemplu, şi ca o premieră în acest domeniu, putem menţiona recenta trimitere în judecată a unei persoane juridice sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instalare de programe de calculator, fără drept, pe sisteme de calcul, prejudiciul estimat fiind de cca. 80.000 Euro.”

Sub coordonarea procurorilor, echipe ale Inspectoratelor de Poliţie din aproape toate judeţele ţării, atât la nivel local, cât şi la nivel central, au întreprins investigaţii complexe cu privire la activitatea unor persoane fizice şi juridice, în ceea ce priveşte utilizarea de programe pentru calculator fără licenţă şi distribuirea de software pirat.

Astfel, în perioada septembrie 2008 – martie 2009, au avut loc mai mult de 280 de verificări la societăţi comerciale care utilizau programe pentru calculator fără licenţă şi peste 45 de controale în cazuri de distribuire de software pirat. În timpul acestor verificări, poliţiştii a ridicat mai mult de 13.000 de discuri optice care prezintă caracteristicile unor produse pirat.

Comisar şef Dan BUCUR, Directorul Direcţiei de Investigarea Fraudelor, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române: “Prevenirea şi combaterea pirateriei software constituie una din priorităţile poliţiei de investigare a fraudelor şi s-a aflat în permanenţă în atenţia conducerii Poliţiei Române, dar şi a mass-media, precum şi a societăţii civile. Prin prejudiciile pe care le cauzează, prin atingerea adusă drepturilor de autor şi prin frecvenţa cu care se comite, acest fenomen constituie un real pericol social şi este o bază de pornire către formele organizate de criminalitate şi de conectare la criminalitatea transfrontalieră.

În acest domeniu, cooperarea între instituţiile statului pe de o parte şi a acestora cu reprezentanţii titularilor de drepturi pe de altă parte, constituie nu numai o necesitate, dar şi cheia unei acţiuni de contracarare eficientă.

Utilizarea unor mijloace tehnice de vârf, a unor cunoştinţe extrem de specializate, rapiditatea dezvoltării şi a înnoirii în domeniu, impun organelor abilitate să combată acest gen de infracţionalitate, o adaptare permanentă şi însuşirea unor deprinderi de înalt nivel.

De asemenea, acţiunea noastră nu va fi de succes, fără o informare eficientă şi măsuri de educare a publicului, a consumatorilor, care la rândul lor trebuie să fie atraşi la prevenirea acestor activităţi ilegale

Autorităţile care asigură aplicarea legii şi-au concentrat atenţia asupra unor companii mai importante de pe piaţa românească, verificând dacă societăţile comerciale de mărime medie sau chiar mare, cu locaţii multiple în diverse zone ale ţării, îşi desfăşoară activitatea utilizând software licenţiat. Ca urmare, au rezultat o serie de cazuri de amploare, dintre care amintim:

HQ LEVEL nu incurajeaza pirateria software si SPAM-ul pe serverele sale de hosting. Oferim solutii profesionale de hosting, administrare web si webdesign. Detalii…

  • Cooperare interjudeţeană – Cluj, Bihor

Recent, o societate având ca obiect de activitate prelucrare de date şi administrare pagini web, care avea sediul în Oradea şi punct de lucru în Cluj-Napoca, a fost verificată de către poliţiştii din cadrul IPJ Bihor şi IPJ Cluj, coordonaţi de procurori din cadrul parchetelor locale.

Au fost verificate mai mult de 250 de computere.

Autorităţile au descoperit pe o parte dintre acestea programe pentru calculator aparţinând unui membru al BSA, în valoare totală de peste 40.000

EURO, pentru care reprezentanţii companiei în cauză nu au putut prezenta licenţe valabile. După verificare, compania a achiziţionat licenţele necesare, urmând a achita titularlui de drepturi şi despăgubiri, corespunzător daunelor cauzate.

  • Acţiune coordonată în mai multe judeţe

Un grup de societăţi specializate în tipografie au fost verificate de specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, IPJ Sibiu, IPJ Dolj, IPJ Timiş, IPJ Constanţa, IPJ Arad şi IPJ Cluj, coordonaţi de procurori din cadrul parchetelor locale.

Au fost verificate mai mult de 80 de computere, în 8 locaţii diferite.

Autorităţile au descoperit pe o parte dintre acestea programe pentru calculator aparţinând membrilor BSA, în valoare totală de peste 60.000 EURO, pentru care reprezentanţii societăţilor în cauză nu au putut prezenta licenţe valabile.

  • Grup de firme specializate în construcţii – verificat în mai multe judeţe

Un grup de societăţi specializate în construcţii a fost controlat în Bucureşti, Ilfov, Galaţi şi Constanţa, de cătrepoliţiştii din cadrul IPJ Galaţi, DGPMB, IPJ Ilfov şi IPJ Constanţa, coordonaţi de parchetele de pe lângă tribunalele locale. Au fost verificate calculatoarele companiilor, pe care au fost descoperite programe aparţinând membrilor BSA, în valoare de peste 60.000 EURO, pentru care reprezentanţii grupului nu au putut prezenta licenţe valabile.

Din legislaţie…

Conform legislaţiei în vigoare, aceste activităţi reprezintă infracţiunea de reproducere neautorizată de programe pentru calculator, pentru care legislaţia prevede pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 4 ani sau amenda penală – pentru persoanele fizice implicate.

În plus, conform noilor reglementări, în vigoare din octombrie 2006, societăţile comerciale răspund penal, pedepsele fiind amenda penală de la 2.500 RON la 2.000.000 RON, la care se pot adăuga una sau mai multe pedepse complementare (dizolvarea societăţii, suspendarea totală sau parţială a activităţii,

închiderea unor puncte de lucru, interdicţia temporară de a mai participa la proceduri de achiziţii publice, difuzarea hotărârii de condamnare).

În afara răspunderii penale, persoanele fizice şi juridice răspund civil, fiind obligate să plătească despăgubiri titularilor drepturilor de autor încălcate.

Au existat şi o serie de cazuri de succes vizând distribuitori de programe pentru calculator pre-instalate, fără licenţă, pe calculatoarele vândute unor clienţi sau distribuitori de discuri optice cu software piratat.

HQ LEVEL nu incurajeaza pirateria software si SPAM-ul pe serverele sale de hosting. Oferim solutii profesionale de hosting, administrare web si webdesign. Detalii…

  • Cooperare interjudeţeană – Bucureşti, Cluj, Iaşi

O reţea naţională de vânzare de produse IT&C a fost verificată de trei ori în ultimele şase luni – de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, acţionând sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la un magazin din Bucureşti, cartierul Colentina, pe 9 septembrie 2008, de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, coordonat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, la magazinul din Cluj, în data de 10 decembrie 2008 şi de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi, coordonat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, care a investigat la data de 16 martie 2009 activitatea din Iaşi a aceleiaşi reţele de vânzare produse IT&C.

În cadrul controalelor, au fost depistaţi angajaţi ai societăţii comerciale implicaţi în activităţi de pre-instalare de software nelicenţiat, aparţinând unui membru BSA pe calculatoarele vândute unor clienţi ai magazinului. De asemenea, au fost descoperite inclusiv discuri optice piratate cu programe pentru calculator. Membrul BSA ale cărui drepturi de autor au fost încălcate a depus deja sau urmează să depună plângeri şi cereri de despăgubiri în aceste cazuri.

  • Alte cazuri

În ultimele şase luni, în afară de cazul mai sus prezentat, au fost investigate alte trei cazuri de hard-disk loading (cazuri de magazine de calculatoare care vând PC-uri

cu software nelicenţiat pre-instalat), iar la data de 28 ianuarie 2009, administratorul unei companii din Timişoara care a distribuit calculatoare cu software pre-instalat fără licenţă a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Despăgubirile solicitate de titularii drepturilor de autor încălcate, în valoare de peste 9.000 EURO, au fost de asemenea acordate de Tribunalul Timiş

Din legislaţie…

Conform legislaţiei în vigoare, aceste activităţi reprezintă infracţiunea de distribuire de mărfuri pirat, în varianta agravantă, pentru care se riscă pedeapsa cu închisoarea de până la 12 ani.

În plus, conform noilor reglementări, în vigoare din octombrie 2006, societăţile comerciale răspund penal, pedepsele complementare (dizolvarea societăţii, suspendarea totală sau parţială a activităţii, închiderea unor puncte de lucru, interdicţia temporară de a mai participa la proceduri de achiziţii publice, difuzarea hotărârii de condamnare). fiind amenda penală de la 2.500 RON la 2.000.000 RON, la care se pot adăuga una sau mai multe pedepse complementare (dizolvarea societăţii, suspendarea totală sau parţială a activităţii, închiderea unor puncte de lucru, interdicţia temporară de a mai participa la proceduri de achiziţii publice, difuzarea hotărârii de condamnare).

În afara răspunderii penale, persoanele fizice şi juridice răspund civil, trebuind să plătească despăgubiri titularilor drepturilor de autor încălcate.

Condamnări în cazuri de utilizare neautorizată de programe pentru calculator şi distribuire de software pirat

HQ LEVEL nu incurajeaza pirateria software si SPAM-ul pe serverele sale de hosting. Oferim solutii profesionale de hosting, administrare web si webdesign. Detalii…

În perioada septembrie 2008 – februarie 2009, au fost pronunţate 14 hotărâri penale de condamnare de către instanţele din România, stabilindu-se vinovăţia persoanelor care au încălcat drepturile de autor asupra programelor pentru calculator, sancţionarea lor şi obligarea la plata de despăgubiri civile faţă de titularii drepturilor de autor.

Un grup organizat de trei persoane implicate în distribuire de mărfuri pirat în Timişoara au fost condamnate de către Tribunalul Timiş în martie 2009. Membrii grupului au primit pedepse de 3 ani închisoare, respectiv 2 ani şi 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa obligându-i, în solidar cu societatea comercială prin care-şi desfăşurau activitatea, la plata de despăgubiri civile către membri BSA în valoare de peste 15.000 EURO.

Soluţii similare au fost pronunţate în 2008-2009 de instanţele din Timiş, Tulcea, Sibiu, Galaţi, Maramureş, Alba, Cluj, Brăila, Bucureşti, Caraş-Severin, Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Constanţa, Mehedinţi, Iaşi, Mureş, Prahova, Dâmboviţa, Sălaj etc.

Date de contact:

  • Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Serviciul pentru coordonarea activităţii Ministerului Public în domeniul Dreptului Proprietăţii Intelectuale – telefon: 021.319.38.09
  • Inspectoratul General al Poliţiei Române – Serviciul Comunicare Publică – 021.316.66.65, email : presa@politiaromana.ro
  • Pentru mai multe informaţii privind activităţile BSA, vă rugăm să sunaţi la BSA Infoline – tel.: 021.311.16.28 sau trimiteţi un e-mail la BSARomania@bsa.org.

Despre BSA

Business Software Alliance (www.bsa.org) este principala organizaţie dedicată promovării unui univers digital sigur şi legal. BSA este vocea industriei mondiale de software comercial şi a partenerilor săi din industria hardware în relaţia cu autorităţile guvernamentale şi pe piaţa internaţională. Membrii săi reprezintă una dintre industriile cu cea mai rapidă dezvoltare din lume. Programele BSA sprijină inovaţia tehnologică prin campanii educaţionale şi iniţiative publice care promovează protejarea drepturilor de autor, securitatea informatică, comerţul electronic. Printre membrii BSA la nivel mondial se numără Adobe, Altium, Apple, Autodesk, Bentley Systems, CNC, Corel, CyberLink, Dassault Systèmes SolidWorks Corporation, Embarcadero, Famatech, Microsoft, Mindjet, Quark, Siemens, Symantec, Tekla, Tele Atlas și The MathWorks. Următoarele companii sunt partenere BSA în promovarea software-ului legal în Romania: Bitdefender, GeCAD, Graphisoft, Kepler-Rominfo, Romsymdata, Softwin.

Despre Servicul pentru coordonarea activităţii Ministerului Public în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală

Servicul pentru coordonarea activităţii Ministerului Public în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală este structura specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, cu atribuţii în combaterea infracţiunilor DPI şi de coordonare atât la nivel central cât şi local a procurorilor anume

desemnaţi cu instrumentarea acestui tip de cauze, precum şi a tuturor instituţiilor implicate în prevenirea şi combaterea pirateriei şi contrafacerii.

Despre Serviciul Proprietate Intelectuală şi Fraude Vamale din cadrul Poliţiei Române

Serviciul Proprietate Intelectuală şi Fraude Vamale face parte din Direcţia de Investigare a Fraudelor şi are în componenţă ofiţeri de poliţie cu atribuţii în prevenirea şi combaterea infracţiunilor în legătură cu drepturile de proprietate intelectuală. Totodată, la nivel teritorial în cadrul Serviciile de Investigare a Fraudelor există ofiţeri de poliţie cu competenţă exclusivă în instrumentarea infracţiunilor la regimul DPI.

HQ LEVEL nu incurajeaza pirateria software si SPAM-ul pe serverele sale de hosting. Oferim solutii profesionale de hosting, administrare web si webdesign. Detalii…

Suntem aici. Contacteaza-ne.

Ne puteti gasi la sediile noastre din Timisoara si Bucuresti, sau ne puteti contacta pe e-mail sau telefonic.
Timisoara
Sf. Ap. Petru si Pavel nr. 29/C
Lu-VI 8:00-17:00

Bucuresti
Barlea nr.5-13, Sector 5
Lu-VI 8:00-17:00
Servicii IT
Telefon: 0740 227 701
Email: office@hqlevel.ro
Servicii HVAC
Telefon: 0727 798 562
Email: contact@aer-vest.ro
bt_bb_google_maps_coverage_image

 Copyright HQ Level Business Services